Decizia CCR nr. 259/2023Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 - care incriminează folosirea fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de legea menționată - încalcă normele constituționale privind statul de drept, principiul legalității, egalitatea în fața legii, dreptul la informație, dreptul la învățătură, accesul la cultură, dreptul de proprietate privată, libertatea economică, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și reglementarea infracțiunilor prin lege organică. Consideră că textul de lege criticat este lacunar, întrucât nu specifică în mod clar și neechivoc prin ce act se obține autorizația de folosire a denumirilor de „Barou“ și „Uniunea Națională a Barourilor din România“, în condițiile în care înregistrarea de pe certificatele fiscale nu este suficientă. Autorul excepției invocă o instabilitate legislativă accentuată. În acest sens arată că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2008 (privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995), prin care a fost introdus textul de lege criticat, a fost declarată neconstituțională, iar fapta prevăzută a fost dezincriminată, norma penală de incriminare fiind însă reintrodusă prin Legea nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995. La 1 februarie 2014, conținutul constitutiv al infracțiunii a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Consideră că există un paralelism legislativ între dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 și prevederile art. 26 alin. (2) și (3) din același act normativ, care incriminează exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat și, respectiv, fapta persoanei care exercită activități specifice profesiei de avocat în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de lege, motiv pentru care se impune constatarea intervenirii abrogării implicite a textelor menționate. De asemenea, susține că tehnica de redactare a dispozițiilor de lege criticate este deficitară, întrucât acestea nu precizează prin ce act de autorizare se pot folosi denumirile respective și cine îl emite. Arată că atât timp cât statul a autorizat entități cu denumiri identice nu se poate susține că se află în culpă utilizatorul acestor denumiri, având în vedere că există acte de înregistrare ale entităților juridice cu denumirile care au fost folosite, hotărâri judecătorești de înființare a acestor persoane juridice, actul constitutiv și statutul, autentificate de un notar public, precum și sute de rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală și de clasare, confirmate prin hotărâri judecătorești definitive. De asemenea, arată că Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 15 din 21 septembrie 2015, pronunțată în recurs în interesul legii, dovedește lipsa de previzibilitate a Legii nr. 51/1995. ...