Decizia CCR nr. 212/2023Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.04.2023 · dosar 1.806/289/2020
Punctul 40
40. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse articolului unic pct. 3 [cu referire la art. 4 alin. (3) din cuprinsul Legii nr. 77/2016] și pct. 4-7 din Legea nr. 52/2020 prin raportare la art. 44 și art. 147 alin. (4) din Constituție, se arată că imixtiunea în dreptul de creanță al creditorului încă din momentul simplei transmiteri a unei notificări, precum și suspendarea automată, prin lege (fără parcurgerea unei proceduri judiciare în vederea suspendării), a obligațiilor debitorului și a restului consecințelor neîndeplinirii obligațiilor sale (inclusiv neînscrierea în Biroul de credit) reprezintă încălcarea dreptului de proprietate al creditorului care nu respectă testul proporționalității. Încălcarea dreptului de proprietate al creditorului este cu atât mai evidentă cu cât creditorul este lipsit de drepturile care i se cuvin ca urmare a întârzierii valorificării drepturilor sale, dacă debitorul nu ar fi fost de rea-credință. Or, neplata unei sume de bani la termen produce un prejudiciu independent de buna sau reaua-credință a debitorului, așa încât lipsirea creditorului de un drept contractual, precum, de exemplu, dreptul la penalități de întârziere, constituie o ipoteză de lipsire de proprietate nejustificată. ...
Sursa oficială ↗