Decizia CCR nr. 220/2023Punctul 13

13. Curtea Europeană a Drepturilor Omului evaluează doar dacă sancțiunile de natură pecuniară, în special cele administrative, sunt proporționale, mai precis dacă acestea implică o sarcină excesivă sau afectează fundamental situația financiară a persoanei vizate, inclusiv prin lipsirea sa de proprietate. Pentru a realiza această evaluare însă Curtea ia în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz dedus judecății sale și ajunge la concluzia nerespectării proporționalității doar în cazuri foarte rare și extreme. De exemplu, în Cauza Mamidakis împotriva Greciei, 11 ianuarie 2007, în care reclamantul - director al unei companii petroliere - a fost amendat personal cu 3.008.216 euro pentru contrabandă și, în solidar cu alte persoane, cu încă 4.946.145 de euro, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că „este vorba despre sume extrem de importante, care merg până la de zece ori mai mult decât impozitul stabilit asupra obiectului infracțiunii“, ceea ce a justificat aprecierea unei astfel de sancțiuni pecuniare drept „o sarcină exorbitantă chiar și pentru societățile comerciale foarte mari și [...] o confiscare de facto a proprietății reclamantului care încalcă art. 1 din Protocolul nr. 1“ (paragrafele 47 și 48). De aici rezultă că ceea ce a avut în vedere Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când a apreciat ca disproporționat cuantumul concret al respectivei sancțiuni pecuniare așa cum a fost ea individualizată judiciar a fost cealaltă modalitate prin care se poate aduce atingere în mod legitim și legal dreptului de proprietate, respectiv impozitul pe care statul îl poate percepe, și nu cuantumul altor amenzi contravenționale ori venitul minim pe economie, așa cum procedează instanța judecătorească autoare a excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză. În același sens a se vedea și Ismayilov împotriva Rusiei, 6 noiembrie 2008 (paragraful 38), precum și Grifhorst împotriva Franței, 26 februarie 2009 (paragrafele 94-106). ...