Decizia CCR nr. 221/2023Punctul 16
Punctul 16
16. Examinând conținutul normativ al infracțiunii de abandon de familie în vigoare în raport cu legea penală proximă, Curtea observă că legiuitorul a preluat, în mare măsură, prevederile Codului penal din 1969, modificările mai importante vizând adăugarea unei noi modalități de comitere a faptei - în acest sens fiind reglementată la alin. (2) al art. 378 din Codul penal o "subrogație" cu privire la obligația de întreținere, o nouă cauză de nepedepsire la alin. (4) al aceluiași articol, precum și ajustări privind sancțiunile și mărirea intervalului de timp necesar consumării infracțiunii în varianta reglementată la alin. (1) lit. c) al aceleiași norme penale (astfel, codificarea în vigoare a revenit la termenul de 3 luni prevăzut de Codul penal din 1937). Așadar, Curtea observă că infracțiunea de abandon de familie sancționează, în esență, încălcarea obligației de întreținere datorată, ca regulă, între membrii aceleiași familii. De lege lato, obligația de întreținere își are temei în art. 513 din Codul civil, potrivit căruia "Obligația de întreținere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege.", în art. 516 alin. (1) și (3) din același act normativ, care prevede atât obligația de întreținere între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege, cât și obligația de întreținere între foștii soți, în condițiile prevăzute de lege, în timp ce o aplicație particulară este reglementată în art. 499 din Codul civil privind obligația de întreținere a părinților față de copiii minori sau majori, după caz. Cu alte cuvinte, obligația de întreținere derivă din obligația existentă ca urmare a rudeniei firești sau a căsătoriei, dar poate exista și între persoane care nu sunt rude între ele. Potrivit art. 530 din Codul civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, iar, dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani. ...
Sursa oficială ↗