Decizia CCR nr. 222/2023Punctul 51

51. Cât privește caracterul necesar al măsurii legislative analizate, Curtea consideră că acesta nu poate fi afirmat în mod categoric, în lipsa unei explicații a inițiatorului Codului penal și în condițiile în care, față de vechea reglementare a Codului penal - care permitea ca împăcarea să intervină în tot cursul judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii -, nu au fost pronunțate soluții de constatare a neconstituționalității și nici nu s-au înregistrat dificultăți sistemice în procesul de interpretare și aplicare. Legiuitorul are dreptul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituție, să impună diferite termene procedurale și modalități de exercitare a drepturilor, chiar și restrângeri ale exercițiului acestora, având atributul exclusiv de opțiune și reglementare în cadrul unei largi marje de apreciere asupra politicii penale, singura sa limitare fiind dată de menținerea unui just echilibru între respectarea intereselor generale ale statului, pe de o parte, și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, pe de altă parte, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011). Curtea conchide, în consecință, că măsura legislativă analizată nu poate fi caracterizată drept una necesară într-o societate democratică sau indispensabilă pentru ordinea de drept și înfăptuirea justiției. ...