Decizia CCR nr. 122/2023Punctul 15

15. Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011, având în vedere criticile referitoare la lipsa de claritate și previzibilitate a sintagmei „neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii“, Curtea reține că, în ceea ce privește incriminarea unei fapte, a statuat, în jurisprudența sa, că dispozițiile legale incriminatoare constituie o expresie a prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (12) , potrivit cărora „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“, precum și ale art. 73 alin. (3) lit. h) , care reglementează competența legiuitorului de a stabili infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor constituționale menționate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă (Decizia nr. 1.205 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011). Astfel, dacă prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție indică autoritatea competentă să reglementeze infracțiunile - Parlamentul, respectiv Guvernul pe calea delegării legislative constituționale -, relațiile sociale reglementate, procedura și majoritatea de vot necesare incriminării, dispozițiile art. 23 alin. (12) din Constituție implică exigența ca infracțiunile și pedepsele să fie stabilite numai printr-un act normativ cu forță de lege - „în temeiul legii“ -, iar prin trimiterea la „condițiile legii“ trebuie realizată coroborarea cu art. 1 alin. (5) din Constituție care consacră principiul legalității și impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile. ...