Decizia CCR nr. 177/2023Punctul 17

17. Prin Decizia nr. 465 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 7 septembrie 2016, paragraful 22, Curtea a reținut că, potrivit art. 104 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale“. Curtea a constatat, de asemenea, că, prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2008, instanța supremă, soluționând un recurs în interesul legii, a caracterizat raportul dintre beneficiarul serviciului public al justiției și instanța de judecată după cum urmează: obligația de plată a taxelor judiciare de timbru este o obligație fiscală și este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiție. Între beneficiarul serviciului public al justiției și instanța de judecată se stabilește un raport de drept financiar, caracterizat prin relația de subordonare a părților. Plătitorul taxei judiciare de timbru se află într-un raport de autoritate cu instanța de judecată, separat și distinct de raportul juridic pe care îl are cu partea cu care se judecă și care este, de regulă, unul de drept privat, procesul civil debutând numai în măsura în care obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost executată. ...