Decizia CCR nr. 180/2023Punctul 17

17. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (1) și ale art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea reține că aceasta este dedusă de autorul excepției atât din perspectiva inexistenței căii de atac a recursului în materia plângerilor contravenționale, cât și în ceea ce privește regula procedurală potrivit căreia plângerea împotriva acestor acte administrative se soluționează în primă instanță de judecătorii, și nu de instanțe specializate în materia contenciosului administrativ. În acest context, prin Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, precitată, paragrafele 13 și 14, Curtea a statuat că art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădește dreptul părților la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești. Totodată, stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. ...