Decizia CCR nr. 166/2023Punctul 31
Punctul 31
31. Aplicând aceste considerente în cauza de față, Curtea reține că textul de lege criticat este aplicabil în aceeași modalitate, precum și în toate situațiile reglementate de Codul administrativ în care se impune calculul majorității calificate, astfel încât excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată prin raportare la principiul egalității în fața legii. Faptul că, drept urmare a calculului matematic, se ajunge la „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracției/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor (...)“ fie prin rotunjirea valorii numerice rezultate, fie prin adăugarea unei unități la aceasta nu este de natură să creeze discriminări între destinatarii normei, întrucât, în fapt, regula aplicabilă este aceeași și se instituie același tratament pentru situații juridice care nu sunt diferite în considerarea scopului urmărit (adoptarea unei hotărâri a consiliului local sau a consiliului județean, după caz). ...
Sursa oficială ↗