Decizia CCR nr. 168/2023Punctul 13

13. Însă, din perspectiva criticilor formulate în speță, Curtea constată că susținerile autorului excepției nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate, ci tind la completarea reglementării criticate din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, apreciind că se impune extinderea cazurilor în care intervine sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal contravențional. Or, Curtea Constituțională nu poate analiza un text de lege din perspectiva a ceea ce el nu prevede in terminis, adică a lipsei de reglementare. Curtea reține, astfel, că motivarea excepției de neconstituționalitate vizează, în fapt, o pretinsă omisiune de reglementare, fără relevanță constituțională, care, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate fi suplinită în cadrul controlului de constituționalitate, dat fiind faptul că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, modificarea sau completarea normelor juridice sunt atribuții exclusive ale Parlamentului (cu privire la relevanța constituțională a omisiunii legislative, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 2 august 2016, paragraful 41, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 55, prin care Curtea a statuat că omisiunea și imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat). ...