Decizia CCR nr. 133/2023Punctul 6

6. Judecătoria Cluj-Napoca - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. f) și ale art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, reține că este atributul exclusiv al legiuitorului să reglementeze cauzele de nulitate absolută. Curtea Constituțională a recunoscut faptul că nulitatea absolută nu poate interveni în cazul oricărei încălcări a normelor de procedură, ci doar atunci când normele de procedură încălcate reglementează un domeniu cu implicații decisive asupra procesului penal. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 și reține că lipsa încunoștințării apărătorului privind efectuarea actelor de urmărire penală și sancționarea cu nulitatea absolută a acestor acte apar ca fiind excesive, în condițiile în care există întotdeauna posibilitatea de a se solicita refacerea actului de urmărire penală. Din perspectiva procesului penal, scopul normelor procedurale nu este acela de a îngreuna cât mai mult desfășurarea urmăririi penale, fără însă a se aduce atingere dreptului la apărare al inculpatului, drept care poate fi respectat în condițiile sancționării neîncunoștințării apărătorului prin nulitatea relativă. Reține, de asemenea, că dovedirea faptului că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin desființarea actului pentru a putea atrage sancțiunea nulității relative nu reprezintă un fapt negativ, absolut, viitor, fiind o condiție care ține de esența nulității relative, existentă în legislația română din anul 1937 până în prezent, nu reprezintă o sarcină excesivă a inculpatului și oferă posibilitatea inculpatului de a solicita refacerea actului, iar simpla nemulțumire a inculpatului nu constituie motiv de neconstituționalitate a normei criticate. ...