Decizia CCR nr. 102/2023Punctul 8
Punctul 8
8. În ceea ce privește dispozițiile art. 38 alin. (2) și (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 se susține că acestea încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) , precum și principiul nediscriminării consacrat la nivel internațional. Criteriul temporal al unor legi care, în practică, nu s-au aplicat decât parțial, limitând unele drepturi salariale, încalcă principiul egalității în drepturi, echității, egalității de tratament și al caracterului unitar al unei legi de salarizare unice în sistemul bugetar. Prin urmare, nu poate fi acceptată o situație defavorabilă pentru unele categorii de personal din sistemul bugetar, în sensul că unora li se aplică salariul de funcție și sporurile, iar altora nu, în condițiile în care cei cărora nu li se aplică au și coeficienți mai mici. ...
Sursa oficială ↗