Decizia CCR nr. 107/2023Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate prin Decizia nr. 360 din 16 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 13 august 2020, constatând constituționalitatea acestora. Curtea a reținut că Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 are ca obiect de reglementare cadrul juridic al înființării, organizării și funcționării instituțiilor și companiilor de spectacole sau concerte, al desfășurării activității acestora, precum și al activității de impresariat artistic. Potrivit art. 4 alin. (1) din acest act normativ, instituțiile de spectacole sau concerte se înființează, se organizează și funcționează în subordinea autorităților administrației publice centrale sau locale. Capitolul III din acest act normativ reglementează statutul personalului instituțiilor de spectacole sau concerte, și anume al personalului artistic, tehnic și administrativ care „își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă, a celor încheiate potrivit prevederilor legale privind dreptul de autor și drepturile conexe sau în baza unor contracte reglementate de Codul civil“. Cu privire la încheierea contractelor de muncă, art. 12 alin. (4^2) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007 prevede că „Personalul instituțiilor de spectacole sau concerte poate încheia mai multe contracte individuale de muncă cu aceeași instituție de spectacole ori concerte sau cu alte instituții ori companii de spectacole sau concerte cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu acordul prealabil al conducerii instituției“. De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 21/2007, pentru personalul instituțiilor de spectacole sau concerte, „contractul individual de muncă se încheie pe perioadă nedeterminată sau pe durată determinată, inclusiv pe stagiune ori pe producție artistică, în conformitate cu dispozițiile art. 82 alin. (1) și art. 83 lit. h) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii“. ...
Sursa oficială ↗