Decizia CCR nr. 108/2023Punctul 17
Punctul 17
17. Având în vedere cele arătate, Curtea a apreciat că nu poate reține critica potrivit căreia obligarea categoriei profesionale a asistenților maternali la a desfășura activitate în timpul concediului de odihnă reprezintă o încălcare a dreptului la concediu de odihnă plătit. Textul de lege criticat prevede, de altfel, în teza a doua, și alternativa efectuării concediului de odihnă în absența copilului aflat în plasament, dacă separarea pentru această perioadă este autorizată de direcția generală de asistență socială și protecția copilului. Prin urmare, legiuitorul a oferit și posibilitatea refacerii capacității de muncă a asistenților maternali prin întreruperea temporară, pe durata concediului, a activității specifice care implică prezența copilului, dacă această variantă este încuviințată de autoritatea competentă, care va încredința îngrijirea copilului pe acest interval de timp unui alt asistent maternal. ...
Sursa oficială ↗