Decizia CCR nr. 112/2023Punctul 8
Punctul 8
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea din Dosarul nr. 811D/2019 susține, în esență, că, prin Legea nr. 66/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, Parlamentul a modificat și completat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, anulând, în mod corect, plafonarea indemnizației. Însă, modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017, s-a făcut în mod ilegal, întrucât modificările nu trebuiau adoptate prin ordonanță de urgență, având în vedere impactul major pe care acesta îl are pe termen lung asupra vieții de familie și asupra societății, ci trebuiau supuse dezbaterilor complexe din Parlament. Așadar, prin adoptarea excesivă sub formă de ordonanță de urgență și nu prin lege, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 face parte dintr-un lung șir de adoptări abuzive. Totodată, se afirmă că nu a fost solicitat avizul comisiei competente – Comisia pentru muncă și protecție socială. Prin urmare, adoptarea unui act normativ ce vizează indemnizația lunară pentru creșterea copiilor nu poate intra în atribuțiile Guvernului, ci acesta trebuie adoptat de către Parlament, potrivit art. 61 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗