Sari la conținut

Decizia CCR nr. 94/2023Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.03.2023
Dosarul
3.479/30/2021

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Arată că autorul acesteia nu realizează o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci, în realitate, critică modalitatea generală de punere în aplicare a dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 254/2013. Instanța de contencios constituțional a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate care are ca obiect necorelarea dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 254/2013 cu prevederi din Codul penal, Codul de procedură penală și din Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, arată că în exercitarea controlului de constituționalitate Curtea Constituțională are competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor criticate prin raportare la dispozițiile sau principiile consacrate de Legea fundamentală, iar nu de a corobora sau corela diversele acte normative ce fac parte din dreptul intern. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie