Decizia CCR nr. 82/2023Punctul 6
Punctul 6
6. Limitarea sumei sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, este de natură a crea discriminări în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv cea a magistraților și a personalului de specialitate juridică asimilat acestora, în funcție de structura personalului avut în subordine și de drepturile cuvenite. Ca atare, atingerea pragului de 30% din suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, se realizează diferit în cadrul instituțiilor de același nivel, iar nivelurile de plafonare a sporurilor aferente indemnizațiilor personalului de specialitate juridică asimilat acestora sunt diferite în cadrul aceluiași ordonator principal de credite. Se încalcă astfel principiile de echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și a normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale magistraților și ale personalului de specialitate juridică asimilat acestora, statuate de legea unică de salarizare și de Constituție. Aplicarea pragului de 30% conduce la diferențieri salariale între judecători, procurori și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent dacă plafonul este aplicat la suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite sau la suma sporurilor acordate individual, limitare suplimentară care se regăsea în art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010. ...
Sursa oficială ↗