Decizia CCR nr. 53/2023Punctul 32

32. În paragraful 189 din această hotărâre, instanța de la Strasbourg a reamintit că art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune instanțelor interne obligația de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigație care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competența instanței naționale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă și esențială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunțată în Cauza H. împotriva Franței, paragrafele 60-61). Cu toate acestea, în cazul în care instanța decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a adresa întrebări experților, de a-i contesta și de a-i interoga în mod direct la proces. În anumite circumstanțe, refuzul de a permite o contraexpertiză poate fi considerat drept o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenție (paragraful 190) (a se vedea și Hotărârea din 5 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Stoimenov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 38 și următoarele). Totuși, exercitarea acestor drepturi de către apărare ar trebui să fie contrabalansate de interesul unei bune administrări a justiției. Art. 6 paragraful 1 coroborat cu paragraful 3 lit. d) din Convenție nu dă apărării un drept absolut la audierea unui anumit expert. Este de competența judecătorului intern să decidă dacă un expert propus de apărare este calificat și dacă includerea sa în echipa de experți va contribui la soluționarea cauzei (paragraful 91). ...