Decizia CCR nr. 53/2023Punctul 30
Punctul 30
30. În ce privește invocarea Deciziei nr. 143 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a observat că, prin decizia menționată, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 și a reținut că, prin neacordarea în favoarea părților dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituție specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituție. Curtea a constatat că viciul de neconstituționalitate sancționat prin admiterea excepției a fost corectat, astfel că, în prezent, este posibilă apelarea la experți-parte indiferent că expertiza va fi realizată de un expert autorizat sau de un institut de specialitate. Așadar, referirea la cele reținute prin decizia menționată de instanța constituțională nu își găsește aplicabilitate în cauza de față. ...
Sursa oficială ↗