Decizia CCR nr. 601/2016Paragraful 26

22. În ce priveşte referirea pe care autorul excepţiei de faţă o face la Decizia nr. 143 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea observă că, prin decizia menţionată, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 şi a reţinut că, prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituţie. Curtea a apreciat că neparticiparea la efectuarea expertizei a expertului recomandat de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acesteia de a cere ulterior explicaţii asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei incomplete ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că expertiza nu a fost efectuată cu competenţă profesională şi în mod corect. De aceea, Curtea a statuat că sunt neconstituţionale prevederile art. 120 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968, care prevăd că dispoziţiile referitoare la dreptul părţilor de a cere numirea şi a câte unui expert recomandat de ele, care să participe la efectuarea expertizei, nu se aplică în cazul expertizei prevăzute la art. 119 alin. 2, urmând ca părţile să aibă acest drept în toate cazurile, indiferent unde, potrivit legii, urmează să se efectueze expertiza. Viciul de neconstituţionalitate sancţionat de Curtea Constituţională prin admiterea excepţiei a fost corectat, astfel că, în prezent, este posibilă apelarea la experţi-parte indiferent că expertiza va fi realizată de un expert autorizat sau de un institut de specialitate. Aşadar, referirea la cele reţinute prin decizia menţionată de instanţa constituţională nu îşi găseşte aplicabilitate în cauza de faţă.