Decizia CCR nr. 70/2023Punctul 16

16. Referitor la dispozițiile art. 50 și art. 51 din Legea privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, se susține că, prin acestea - respectiv prin textul propus pentru lit. p) a art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României - legiuitorul extinde domeniile de securitate națională dincolo de scopul legii reglementate. Se arată, de asemenea, că legea criticată nu definește noțiunile de „campanii de propagandă sau dezinformare“, de „reziliența statului“ și de „riscurile și amenințările de tip hibrid“, sfera acestora de aplicare fiind lăsată la aprecierea Guvernului, care le poate defini prin acte infralegale sau, după caz, la aprecierea Serviciului Român de Informații care va decide, în fiecare caz în parte, care sunt faptele care aparțin sferei sintagmelor anterior menționate. Se susține că această manieră de reglementare este contrară paragrafului 83 din Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, prin care Curtea Constituțională a reținut că din modul de reglementare a sintagmei „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români“ rezultă că „se poate circumscrie unei amenințări la adresa securității naționale orice faptă/acțiune cu sau fără conotație penală care afectează un drept sau o libertate fundamentală. Cu alte cuvinte, sfera de aplicare a dispoziției criticate este atât de largă, încât față de orice persoană se poate reține exercitarea unei acțiuni care constituie amenințare la adresa securității naționale“, precum și paragrafului 80 din Decizia nr. 802 din 6 decembrie 2018, potrivit căruia caracterul deschis al sintagmei „altor interese ale țării“ determină posibilitatea introducerii sau excluderii de elemente în/din această categorie, acțiune care se răsfrânge și asupra limitelor de aplicare a dispoziției de lege criticate. În acest mod, limitele de aplicare a dispoziției de lege criticate nu mai pot fi cunoscute de destinatarii normei, care, astfel, nu își pot corecta conduita și nu pot fi capabili să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Este invocată, totodată, Decizia nr. 379 din 28 mai 2019. Se mai susține că introducerea tuturor rețelelor și a sistemelor informatice în sistemul de protecție a securității naționale este excesivă și încalcă libertatea de exprimare și dreptul la viață intimă, familială și privată. Se arată, de asemenea, că anumiți termeni din cuprinsul legii criticate, precum cel de „infrastructuri informatice și de comunicații de interes național“, sunt folosiți fără a rezulta cu claritate, din ansamblul reglementării, dacă se referă la terminologia definită în cuprinsul altor legi (spre exemplu, în Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G), în timp ce alți termeni, din cuprinsul aceluiași act normativ, beneficiază de o definiție legală (cum este, spre exemplu, noțiunea „reziliența cibernetică“), dar sunt folosiți în cu totul alt context (spre exemplu, termenul „reziliență“ este utilizat în sintagma „reziliența statului“). ...