Decizia CCR nr. 70/2023Punctul 56

56. În ceea ce privește noțiunea de „serviciu de interes public“, aceasta nu beneficiază de o definiție legală, dar sensul acestei noțiuni rezultă fără echivoc din interpretarea gramaticală, sistematică și teleologică a dispozițiilor legale în cadrul cărora este folosită de legiuitor. De principiu, sintagma analizată este utilizată în acte normative ce reglementează activități considerate de către legiuitor ca deservind un interes general al societății. În acest sens, Curtea reține că dispozițiile art. 315 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 64 din 3 decembrie 2011, prevăd că „obligația avocaților de realizare a pregătirii profesionale continue se realizează în cadrul barourilor, al I.N.P.P.A. și al formelor de exercitare a profesiei și are drept scop îndeplinirea de către avocați a obligației de perfecționare a pregătirii profesionale, bazată pe o cultură juridică de calitate și o pregătire temeinică, pentru îndeplinirea corespunzătoare a activităților de interes public pe care le implică folosirea titlului profesional de avocat“. De asemenea, noțiunile de „serviciu public“ și de „serviciu de interes public“ sunt folosite în cuprinsul prevederilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, potrivit cărora „este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.“ Totodată, „interesul legitim public“ este definit în art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 drept „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice“. ...