Decizia CCR nr. 46/2023Punctul 51

51. Cu privire la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 77/2016, se arată că, în cazul în care debitorul executat silit formulează o notificare de dare în plată fără a invoca, în concret, vreunul dintre cele două cazuri de impreviziune pe care legea le prezumă absolut, dispoziția în discuție conduce, totuși, la nașterea prezumției de impreviziune în favoarea consumatorului, prezumție pe care creditorul este ținut să o răstoarne în cadrul procesului civil pe care îl inițiază. Mai mult, această dispoziție este și redundantă prin raportare la art. 4 alin. (1^3) din Legea nr. 77/2016. Astfel, art. 4 alin. (3) din lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5) , ale art. 21 alin. (3) , coroborat cu art. 24, și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, subliniindu-se că nu este clară forța juridică a prezumțiilor reglementate, că nu este clară rațiunea lor, că simpla notificare formulată de debitor nu poate atrage o prezumție de impreviziune, că niciodată creditorul nu poate face dovada contrară în sensul inexistenței impreviziunii și că notificarea privind starea de impreviziune a fost reglementată în favoarea consumatorului, deși impreviziunea în sine nu reprezintă o măsură de protecție a acestuia. ...