Decizia CCR nr. 27/2023Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2023 · dosar 1.984/204/2019
Punctul 17
17. Față de această împrejurare, având în vedere critica de neconstituționalitate, contextul în care aceasta a fost invocată, jurisprudența Curții Constituționale prin care se statuează că trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), Curtea urmează a analiza constituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 14 și ale art. IX alin. (1) (cu referire la sintagma „se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018, în forma criticată de autoarea excepției de neconstituționalitate, care au următorul cuprins: – Art. I pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018: Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...) 14. La articolul 143, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins: "Art. 143: (1) Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvență, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenție de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvență care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită. (...) (3) Titularul unei creanțe curente, certă, lichidă și exigibilă mai veche de 60 de zile și un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricând în timpul planului de reorganizare sau după îndeplinirea obligațiilor de plată asumate în plan, trecerea la faliment. Cererea se judecă de urgență și cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea sa va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situația în care creanța nu este datorată, este achitată sau debitoarea încheie o convenție de plată cu acest creditor.“; ... ... – Art. IX alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2018: „(1) Termenele prevăzute la art. 75 alin. (3) și art. 143 alin. (1) și (3) , precum și prevederile art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică și pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia, inclusiv celor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.“ ... ...
Sursa oficială ↗