Decizia CCR nr. 12/2023Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.01.2023 · dosar 11.773/182/2017
Punctul 24
24. Distinct de cele de mai sus, Curtea apreciază că din cuprinsul reglementării criticate rezultă că legiuitorul a instituit un mecanism coerent și etapizat prin intermediul căruia debitorul unei obligații de a face, ce nu poate fi executată prin altul, să fie constrâns să își îndeplinească obligația utilizând ca factor de coerciție elementul pecuniar, arhitectura acestui mecanism fiind sub forma unor etape ce impun intervenția succesivă a instanței. Prin urmare, nu poate fi primit argumentul potrivit căruia parcurgerea procedurii instituite de art. 906 din Codul de procedură civilă presupune intervale excesive de timp, în condițiile în care norma în cauză jalonează temporar procedura, iar în măsura în care există întârzieri punctuale, dispozițiile procesual civile oferă instrumentele necesare în vederea înlăturării acestora. Curtea apreciază, totodată, că nu poate fi primit nici argumentul potrivit căruia norma legală criticată ar încălca dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, după cum nu se poate reține nici problema vreunei atingeri aduse dreptului de proprietate, în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, în condițiile în care art. 906 din Codul de procedură civilă, în ansamblul său, oferă creditorului un mecanism prin intermediul căruia să își poată realiza dreptul prevăzut în titlul executoriu. Mai mult chiar, art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă vine să ofere creditorului un drept suplimentar, dându-i acestuia posibilitatea să se bucure de o sumă de bani suplimentară unui eventual prejudiciu suferit, sumă ce poate fi executată silit. ...
Sursa oficială ↗