Decizia CCR nr. 16/2023Punctul 15

15. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că facilitățile oferite pentru transportul elevilor constituie expresia a două drepturi fundamentale, și anume dreptul la învățătură, consacrat de art. 32 din Constituție, și protecția copiilor și tinerilor, consacrată de art. 49 din Constituție. Din coroborarea textelor constituționale rezultă că facilitățile prevăzute de art. 84 alin. (1^3) din Legea nr. 1/2011, în speță decontarea cheltuielilor de transport pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, constituie o formă de protecție socială a copiilor și a tinerilor stabilită prin lege, instituită în scopul de a asigura dreptul la învățătură al acestora, respectiv realizarea învățământului general obligatoriu. Pentru ca destinatarii normei să beneficieze de drepturile concretizate în măsura de protecție instituită, și anume gratuitatea la serviciile publice de transport, trebuie să se analizeze dacă protecția oferită elevilor în privința realizării dreptului lor la învățătură este concretă și efectivă, nu teoretică sau iluzorie. Se arată că, în cauză, protecția oferită elevilor în privința realizării dreptului lor la învățătură devine iluzorie, întrucât pentru a beneficia de aceasta, intervine un criteriu independent de voința beneficiarilor normei, precum existența sau inexistența unor servicii publice de transport. Ca urmare, această situație care se poate ivi în practică este de natură să determine o diferență de tratament juridic, pe criterii independente de voința beneficiarilor normei, care, pentru motivele ce urmează a fi expuse, nu își găsesc o justificare obiectivă și rezonabilă. Astfel, deși toți elevii au vocația, în considerarea statutului astfel circumstanțiat, la beneficiul acordat de legiuitor, și anume gratuitate la servicii publice de transport, în realitate, elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu și care nu beneficiază de un serviciu public de transport trebuie să suporte aceste cheltuieli, dacă sunt mai mari de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km, iar pentru distanțele ce depășesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare. Or, în condițiile în care nu există certitudine cu privire la serviciile publice de transport, această categorie de elevi se află în imposibilitatea obiectivă de a beneficia de gratuitate, fiind obligați să suporte, chiar și parțial, cheltuielile de transport pentru deplasarea în localitatea unde sunt școlarizați. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei, și anume organizarea sau nu a unui serviciu de transport public pe ruta utilizată pentru deplasarea la unitatea de învățământ, este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. Prin urmare, se pune sub semnul întrebării însăși realizarea efectivă a dreptului la învățătură, în condițiile în care, deși teoretic toți elevii beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport, în realitate, acolo unde există rute care nu sunt acoperite de serviciile publice de transport, elevii beneficiază doar de o decontare, care poate fi și parțială, a sumelor plătite pentru asigurarea transportului, fiind nevoiți să suporte o parte din cheltuielile de transport. În aceste condiții, acești elevi sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale, punându-se sub semnul întrebării însăși realizarea efectivă a acestor drepturi. ...