Decizia CCR nr. 684/2022Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2022 · dosar 5.908/2/2018
Punctul 24
24. Referitor la invocarea de către autorul excepției a faptului că prin reglementarea plafonului de 450.000 lei legislația națională intră în conflict cu prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, la paragrafele 38-39 din Decizia nr. 270 din 22 aprilie 2021, Curtea a reținut că la art. 3 din această directivă se stipulează că „fiecare stat membru ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că răspunderea civilă pentru pagubele produse de vehiculele care staționează în mod obișnuit pe teritoriul lor este acoperită prin asigurare“. De asemenea, la art. 9 se prevede că, Fără a aduce atingere garanțiilor de o valoare mai mare eventual stabilite de statele membre, fiecare stat membru solicită ca sumele pentru care asigurarea menționată la articolul 3 este obligatorie să fie de minimum: a) în cazul vătămărilor corporale, suma minimă asigurată de 1.000.000 EUR pentru o victimă sau de 5.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor; ... b) în cazul pagubelor materiale, 1.000.000 EUR pentru o cerere de despăgubire, indiferent de numărul victimelor. După caz, statele membre pot stabili o perioadă tranzitorie până cel târziu 11 iunie 2012, în decursul căreia sumele minime asigurate sunt adaptate sumelor prevăzute la primul paragraf. ... (2) Din cinci în cinci ani începând cu 11 iunie 2005 sau de la termenul perioadei de tranziție prevăzute la alineatul (1) al doilea paragraf, sumele prevăzute la alineatul respectiv sunt revizuite, în funcție de evoluția indicelui european al prețurilor de consum (IEPC) stabilit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2.494/95. ...
Sursa oficială ↗