Decizia CCR nr. 684/2022Punctul 25

25. În acest context, Curtea a învederat faptul că transpunerea prevederilor din directiva precitată se regăsește în cuprinsul art. 12 din Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, Curtea a subliniat că directiva precitată are în vedere asigurarea privind răspunderea civilă auto obligatorie, care „acoperă în mod obligatoriu prejudiciile materiale și vătămările corporale“, iar art. 9 din directivă vizează sumele minime acoperite de asigurarea auto obligatorie, însă nu impune și nici nu face referire la limite ale plafonului în care Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, potrivit legislației naționale. Așadar, Curtea a constatat că nu există niciun temei pentru care Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 să fie interpretată în sensul că impune statelor membre obligația de a institui scheme de garantare în cazul insolvenței la nivel național sau o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, statele având deci o largă marjă de apreciere asupra condițiilor în care o fac, putând implicit să recurgă la plafonarea despăgubirilor acordate de Fondul de garantare a asiguraților. ...