Decizia CCR nr. 662/2022Punctul 6
Punctul 6
6. Se susține că, potrivit art. 116 alin. (2) din Constituție, organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorități administrative autonome, iar, potrivit art. 117 din Constituție, autoritățile administrative autonome se pot înființa numai prin lege organică. Din analiza acestor norme constituționale, rezultă că există o distincție clară între organele de specialitate care pot funcționa în cadrul administrației publice centrale de specialitate, și anume, pe de o parte, cele înființate de Guvern și ministere, organizate în subordinea acestora, iar, pe de altă parte, autoritățile administrative autonome, înființate de Parlament prin lege organică, în cazul cărora nu există o subordonare implicită față de puterea executivă. În acest context normativ, este evident că atribuțiile de evidență și management în privința funcției publice, respectiv a funcționarilor publici parlamentari nu sunt date în competența Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, această instituție având competențe exclusiv în ceea ce privește evidența și managementul funcției publice și ale funcționarilor publici care activează în cadrul instituțiilor aflate în subordinea Guvernului. Or, Autoritatea Electorală Permanentă este un organ de specialitate al administrației publice, dar care nu se subordonează puterii executive, ci este organizată și funcționează prin hotărâre a Parlamentului, care reprezintă puterea legislativă. ...
Sursa oficială ↗