Decizia CCR nr. 222/2022Punctul 39

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.04.2022 · dosar 2.564/2/2019
Punctul 39
39. Prin urmare, autoritățile administrative autonome reprezintă organe de specialitate ale administrației publice. Natura juridică particulară a autorităților administrative autonome rezultă, în mod indubitabil, din modul de redactare a art. 116 alin. (2) din Constituție: conjuncția „sau“ indică faptul că acestea nu se află în subordinea Guvernului sau a ministerelor. Această concluzie este întărită și de prevederile art. 117 alin. (2) și (3) din Constituție, potrivit cărora: „(2) Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște această competență. (3) Autorități administrative autonome se pot înființa prin lege organică.“ Constituantul a indicat în două alineate distincte modalitatea de înființate a organelor de specialitate aflate în subordinea Guvernului și a ministerelor și, respectiv, a autorităților administrative autonome, tocmai pentru a sublinia natura lor juridică diferită. ...
Sursa oficială ↗