Decizia CCR nr. 650/2022Punctul 13
Punctul 13
13. Se consideră că ordonanța de urgență criticată a fost adoptată într-un regim de nejustificată urgență, că Guvernului nu îi este permis să preia funcția de legiferare prin sistemul ordonanțelor, că Guvernul trebuie să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului, iar excesul de ordonanțe de urgență diminuează rolul forului legislativ. Ordonanța de urgență criticată legiferează într-un domeniu rezervat exclusiv legii. Or, Guvernul nu poate modifica legislația fiscală pentru că implicit modifică bugetul național public și orice modificare a acestuia se poate face numai prin lege de rectificare bugetară adoptată de Parlament. Se mai arată că ordonanța de urgență modifică acte normative cu forță juridică superioară, și anume o lege organică, sens în care se are în vedere art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, dreptul la pensie al judecătorilor nemaifiind în cuantumul stabilit de această lege. ...
Sursa oficială ↗