Sari la conținut

Decizia CCR nr. 638/2022Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
13.12.2022
Dosarul
25.606/197/2017

14. Pe de o parte, în ceea privește politica contravențională sau penală a statului, aceasta ține de opțiunea legiuitorului, care, în funcție de valorile sociale ocrotite și care pot fi lezate prin săvârșirea unor contravenții sau a unor infracțiuni, poate și trebuie să stabilească un anumit cadru normativ care să sancționeze mai sever sau mai blând anumite fapte. Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin urmare, contravențiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancționate pentru ca valorile sociale ocrotite să nu cadă în derizoriu, dreptul contravențional fiind apropiat dreptului penal, diferența esențială dintre cele două categorii fiind gravitatea mai redusă a faptelor contravenționale, cu consecințe importante în sancționarea lor, context în care, în virtutea art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz (Decizia nr. 537 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 17 noiembrie 2021, paragraful 19). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie