Decizia CCR nr. 558/2025Punctul 17
Punctul 17
17. Cu privire la cauza analizată, Curtea reține că prevederile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, circumscriu cadrul legal contravențional, ce are ca obiect apărarea valorilor sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin urmare, contravențiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancționate pentru apărarea valorilor sociale ocrotite. Curtea reține că domeniul contravențional are o configurație deosebită în raport cu domeniul penal sub aspectul gradului de pericol social al faptelor, al vinovăției și al sancțiunilor specifice fiecăreia (a se vedea Decizia nr. 314 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 12 septembrie 2018, paragraful 19). În virtutea art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, în atare context, dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedură civilă, după caz (Decizia nr. 537 din 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 17 noiembrie 2021, paragraful 19). Stabilirea regimului sancționator al faptelor contravenționale, precum și instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuțiile de reglementare ale legiuitorului. În aplicarea politicilor contravenționale, legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, ținând seama, printre altele, de multitudinea de situații și împrejurări, precum și de dinamica socială accentuată (Decizia nr. 716 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 20 ianuarie 2021, paragrafele 15 și 16). ...
Sursa oficială ↗