Decizia CCR nr. 615/2022Punctul 22
Punctul 22
22. Așadar, indiferent de data comunicării hotărârii recurate, calea de atac a recursului poate fi exercitată doar în temeiul Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, iar o susținere contrară echivalează cu o nerecunoaștere a efectelor deciziei Curții Constituționale, contrar dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție. Potrivit acestui din urmă text constituțional, momentul producerii efectelor juridice, erga omnes, ale deciziilor Curții Constituționale este cel al publicării acestora, iar nu cel al pronunțării, în caz contrar având loc încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la principiul neretroactivității legii civile. De asemenea, Curtea mai reține că, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, anterior citată, a analizat o critică de neconstituționalitate similară celei formulate în prezenta cauză, referitoare la pretinsa discriminare creată între persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere a acestei prevederi legale, și persoanele care nu au invocat aceeași excepție, în cadrul aceleiași categorii de procese, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Similaritatea cu situația autoarei excepției de neconstituționalitate din prezenta cauză rezidă în faptul că aceasta nu beneficiază de calea de atac a recursului conferită de Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, deoarece nu a invocat excepția de neconstituționalitate, până la momentul publicării deciziei de admitere, ci ulterior acestui moment. În speță, potrivit încheierii de sesizare cu prezenta excepție de neconstituționalitate, procesul a început la data de 28 ianuarie 2014, iar hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțată la data de 31 mai 2017. ...
Sursa oficială ↗