Decizia CCR nr. 602/2022Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.11.2022 · dosar 1.673/258/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că între contestațiile formulate de inculpați și contestația formulată de procuror există un tratament preferențial în favoarea celei din urmă, deoarece, în timp ce contestația procurorului trebuie soluționată înainte de expirarea măsurii, cea a inculpaților este soluționată în termen de 5 zile de la data depunerii. Se arată că inculpații se află în termenul de contestație a încheierii, pentru că nu au trecut 48 de ore de la pronunțarea acesteia. Se susține că soluția juridică prevăzută la art. 205 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare, întrucât admiterea contestației formulate de parchet determină respingerea, ca inadmisibilă, a contestației formulate de inculpați. Se susține că orice instanță poate soluționa două contestații doar în cadrul aceluiași dosar; or, soluționarea contestației formulate de parchet trebuie să se facă după expirarea termenului de 48 de ore, când pot fi promovate cele două contestații. ...
Sursa oficială ↗