Decizia CCR nr. 583/2022Punctul 22
Punctul 22
22. Legea nr. 136/1995 a fost abrogată prin art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016, care, la art. 15, prevedea că:
(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire în cazul avarierii vehiculelor, la cererea păgubitului sau a împuternicitului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice de la data constatării daunelor.
(2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul poate evalua vehiculul avariat într-un sistem de evaluare specializat pentru a-i determina valoarea de piață. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată într-un sistem de evaluare specializat, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.“ De asemenea, în cuprinsul art. 21 alin. (2) din ordonanța de urgență menționată se stipula că: „Pentru prejudiciile produse bunurilor, despăgubirile se stabilesc pe baza prețurilor de referință pe piață la data producerii riscului asigurat, calculate într-un sistem de evaluare specializat.“ În aplicarea acestui act normativ, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 39/2016 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 8 decembrie 2016. ...
Sursa oficială ↗