Decizia CCR nr. 570/2022Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 3.300D/2019, autorul susține, în esență, că se creează o discriminare între persoanele în privința cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, întrucât, astfel cum norma este reglementată, îl obligă pe judecător - și nu lasă la latitudinea acestuia - ca, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de către persoana supravegheată în termenul de supraveghere, să revoce amânarea aplicării pedepsei și, după stabilirea noii pedepse, să dispună executarea acesteia din urmă, conform regulilor specifice concursului de infracțiuni. Practic, chiar în contextul în care pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită pe parcursul termenului de supraveghere este amenda, instanța este obligată la revocarea amânării aplicării pedepsei și dispunerea executării pedepsei stabilite anterior. Menționează și Decizia nr. 24 din 19 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care instanța supremă, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a stabilit că „în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunțarea soluției de condamnare pentru noua infracțiune, cât și revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii“. Cu referire la art. 96 alin. (4) din Codul penal, se arată că acesta duce la concluzia că doar în ipoteza condamnării la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii pe parcursul termenului de supraveghere instanța este obligată la revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei. Apreciază că această soluție juridică creează discriminare între persoanele în privința cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și persoanele condamnate la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; în consecință, indiferent de gravitatea celei de-a doua fapte, normele fiind imperative, judecătorului îi este limitată posibilitatea de a individualiza pedeapsa, acesta neputând să aleagă o altă formă de individualizare dintre cele reglementate la art. 80-106 din Codul penal. Prin urmare, o persoană față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei și care săvârșește o infracțiune mai puțin gravă în termenul de încercare este nedreptățită în raport cu o alta care comite o singură infracțiune și care poate beneficia de amânarea aplicării pedepsei. ...