Decizia CCR nr. 772/2021Punctul 29

29. Referitor la semnificația termenului „suspiciune rezonabilă“, Curtea a reținut, prin Decizia nr. 438 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016, paragrafele 18 și 19, că, în doctrină, sa precizat că acesta reprezintă un temei obiectiv, rezultat din anumite fapte sau împrejurări, pentru a suspecta o persoană de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, a reținut că prin „suspiciune rezonabilă“ trebuie înțeles suspiciunea bazată pe motive verosimile (plauzibile). În legătură cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la termenul „suspiciune rezonabilă“, Curtea a observat că instanța europeană a analizat această sintagmă pe tărâmul art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, instanța de la Strasbourg a reținut că prin existența unei suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date sau informații de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune (Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32). Caracterul rezonabil al suspiciunii se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, fiind atribuția judecătorului speței stabilirea gradului de rezonabilitate al acesteia. Curtea a precizat că nu se poate pune în discuție o simplă suspiciune sau o suspiciune bazată exclusiv pe bunacredință, ci o suspiciune rezonabilă ce presupune un test obiectiv (Hotărârea din 19 mai 2004, pronunțată în Cauza Gusinskiy împotriva Rusiei, paragraful 53). ...