Decizia CCR nr. 552/2022Punctul 34

34. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare din dosarele Curții Constituționale nr. 972D/2019, nr. 1.622D/2019, nr. 1.233D/2020 și nr. 2.205D/2020, dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 94 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Din notele scrise ale autorilor excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) lit. a) din același act normativ, așa cum este precizat obiectul excepției de neconstituționalitate în actul de sesizare din Dosarul nr. 999D/2020. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(8) Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) [...] este definitivă.“ Dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd că: „(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;“. ...