Decizia CCR nr. 537/2022Punctul 28
Punctul 28
28. Referitor la interdicția de legiferare pe calea ordonanțelor de urgență prevăzută de dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, Curtea observă că aceasta este adusă în discuție de către autoarea excepției de neconstituționalitate în ceea ce privește neafectarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor prevăzute de Constituție. În acest caz, Curtea reține că incidența dispozițiilor constituționale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăți sau îndatoriri fundamentale al căror exercițiu sau a căror existență să fi suferit o restrângere sau o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea trebuie mai întâi să identifice dreptul pretins afectat și prevederile constituționale ce îl consacră și ulterior, implicit, să constate, dacă este cazul, nerespectarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție. În cauza supusă controlului de constituționalitate, dreptul de proprietate cuprins în art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție este dreptul pretins a fi încălcat, în mod concret, în raport cu criticile formulate, din perspectiva (i) principiului egalității în drepturi a cetățenilor, astfel cum acest principiu este reglementat în art. 16 din Legea fundamentală, (ii) precum și din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta privind principiul securității raporturilor juridice, a clarității și previzibilității legii, a cărui nerespectare este de natură să afecteze drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale și, implicit, să conducă la încălcarea prevederilor Legii fundamentale. ...
Sursa oficială ↗