Decizia CCR nr. 544/2022Punctul 20

20. În acest context, Curtea reține că, într-adevăr, instanța de contencios constituțional a statuat în jurisprudența sa constantă, de exemplu, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, și Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, că este competentă să sancționeze neconstituționalitatea unei interpretări pe care un text de lege a primit-o în practică, de vreme ce „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare și aplicare eronată a acestora de către instanțele judecătorești sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispozițiile de lege, poate determina neconstituționalitatea acelei reglementări“. Curtea a statuat că are „competența de a elimina viciul de neconstituționalitate astfel creat, esențială în asemenea situații fiind asigurarea respectării drepturilor și libertăților persoanelor, precum și a supremației Constituției“. Cu toate acestea, Curtea a sancționat neconstituționalitatea unui text într-o anumită interpretare dată de instanțele judecătorești, în contextul în care a constatat că există o practică judiciară cvasiunanimă și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție -, care a dat textului valențe neconstituționale. În condițiile în care acest criteriu nu a fost îndeplinit, Curtea Constituțională a apreciat că se pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, excepția de neconstituționalitate cu un atare obiect fiind inadmisibilă. ...