Decizia CCR nr. 588/2022Punctul 19

19. Cu privire la competența instanțelor judecătorești de a se pronunța cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, prin Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011 și Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată, a arătat că neindicarea de către autorul excepției a normei constituționale pentru a cărei încălcare consideră că textul legal atacat este neconstituțional sau trimiterea generică la încălcarea Constituției constituie un motiv de respingere ca inadmisibilă a excepției, întrucât ea nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Această consecință se impune, întrucât jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepției de neconstituționalitate. Prin urmare, în această cauză, instanța de judecată trebuia să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992. ...