Decizia CCR nr. 274/2021Punctul 13

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin deciziile nr. 566 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 11 februarie 1998, nr. 888 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, și nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sunt neconstituționale acele prevederi legale care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției, iar, potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală și art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederii atacate numai în limitele sesizării. Astfel, Curtea a arătat că neindicarea de către autorul excepției a normei constituționale pentru care consideră că textul legal atacat este neconstituțional constituie un motiv de respingere, ca inadmisibilă, a excepției, întrucât aceasta nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul constituțional al termenului. Această consecință se impune întrucât jurisdicția constituțională nu se poate substitui părții în privința invocării motivului de neconstituționalitate, pentru că un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere că nu se poate exercita decât la sesizare controlul pe calea excepției de neconstituționalitate. ...