Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 18

18. În plus, apreciază că reglementarea ca abatere disciplinară a nerespectării normelor de drept material sau procesual, în cadrul activității jurisdicționale, în cazul îndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare, pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, nu constituie o garanție suficientă pentru înfăptuirea justiției cu respectarea obligativității deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în vederea unificării practicii judiciare, și a celor ale Curții Constituționale, în sensul celor reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012. Deși în cauză se pune problema unei omisiuni legislative, ceea ce ar aduce în discuție calitatea Curții Constituționale de legislator negativ, Avocatul Poporului consideră că, în virtutea rolului său de garant al supremației Constituției, Curtea nu poate ignora viciul de neconstituționalitate creat tocmai prin această omisiune care generează încălcarea Constituției, prin lipsa reglementării, în cuprinsul legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, a răspunderii disciplinare a acestora pentru nerespectarea deciziilor Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. În sensul competenței sale de a interveni pentru restabilirea stării de constituționalitate în situația în care constată existența unor omisiuni legislative cu relevanță constituțională, Curtea s-a pronunțat în numeroase rânduri, de exemplu, Decizia nr. 363 din 8 iunie 2022, Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015 sau Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020. Or, în cauza de față, relevanța constituțională decurge tocmai din nesocotirea unor obligații constituționale ce rezultă din dispozițiile art. 124 alin. (3) , ale art. 132 alin. (1) , ale art. 126 alin. (3) și ale art. 147 alin. (4) din Constituție. ...