Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 210
Punctul 210
210. Autorii sesizării consideră că sancțiunea disciplinară a retrogradării în grad profesional constituie o încălcare a principiului inamovibilității și independenței judecătorului. Sancțiunea mutării disciplinare pentru o perioadă efectivă de la 1 an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior, constituie o încălcare a principiului inamovibilității și independenței judecătorului/procurorului. Aplicarea unei sancțiuni disciplinare, cum este retrogradarea ori mutarea disciplinară, în condițiile legii, nu poate constitui o cauză de afectare a inamovibilității; pe acest argument, nici excluderea din magistratură ori suspendarea din funcție nu ar fi posibile, întrucât și acestea ar afecta inamovibilitatea (fiind chiar cele mai grave forme de afectare a acestei inamovibilități, magistratul fiind eliberat din funcție). În sensul că aplicarea unei sancțiuni disciplinare, indiferent de natura sa, nu poate constitui o afectare a independenței sau inamovibilității judecătorilor, sunt și argumentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 30 ianuarie 2018. ...
Sursa oficială ↗