Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 220

220. Cu privire la criticile aduse art. 63 alin. (1) din lege, se arată că problema învederată este o chestiune de oportunitate în stabilirea funcțiilor care intră în calculul vechimii în specialitate, necesară pentru admiterea în magistratură. În ce privește situația particulară invocată, a agenților de poliție judiciară, nu se poate considera că textul aduce atingere prevederilor constituționale privind egalitatea în fața legii, întrucât ofițerii și agenții de poliție judiciară sunt într-o situație juridică diferită. Distincția între ofițerii și agenții de poliție în general (și de poliție judiciară în special) este dată în primul rând de faptul că funcția de agent de poliție, prin natura acesteia, este o funcție care nu reclamă studiile superioare (cu atât mai puțin a studiilor superioare juridice). Această diferențiere de studii, pe categorii, determină și un specific al atribuțiilor funcției de ofițer în raport cu funcția de agent de poliție. Este adevărat că nu se face nicio diferențiere între agentul și ofițerul de poliție în noul Cod de procedură penală, ambele categorii participând la desfășurarea activității generale de urmărire penală, sub conducerea și supravegherea procurorului. De asemenea, este adevărat că între agentul de poliție judiciară și ofițerul de poliție judiciară nu există niciun raport de subordonare ierarhică, ambii desfășurând aceeași activitate de poliție judiciară sub coordonarea procurorului. Însă Codul de procedură penală nici nu ar putea să reglementeze distincția între atribuțiile celor două categorii, legea referindu-se la aspecte de principiu care țin de competența poliției ca organ de urmărire sau cercetare penală, în general. Atribuțiile concrete ale agentului de poliție și ale ofițerului de poliție sunt diferite și reglementate prin acte normative specifice. ...