Decizia CCR nr. 520/2022Punctul 318
Punctul 318
318. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că art. 228 alin. (1) din legea contestată reglementează interdicția judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți, personalului de specialitate juridică asimilat acestora, personalului auxiliar de specialitate și personalului de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de a fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații. Persoanele menționate au obligația, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (3) din legea criticată, de a completa anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Verificarea veridicității declarațiilor se realizează de către CSAT, anual, din oficiu sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiției, Plenul sau secțiile CSM ori de judecătorul sau procurorul vizat, iar rezultatul verificărilor prin care se constată încălcarea incompatibilității prevăzute la art. 228 alin. (1) din legea criticată se concretizează într-un înscris care se comunică CSM, Ministerului Justiției, celui vizat de verificare, precum și, la cerere, oricărei persoane. ...
Sursa oficială ↗