Decizia CCR nr. 469/2022Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că norme juridice similare se regăsesc la art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și la art. 32 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor. Prin urmare, se susține că textul de lege criticat nu prezintă caracter de noutate și că asupra acestuia Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, făcându-se trimitere la considerentele reținute în jurisprudența instanței de contencios constituțional. Se arată că, în jurisprudența sa, Curtea a constatat că nu poate fi reținută pretinsa încălcare, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât prejudiciile mari, produse prin comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, justifică luarea unor măsuri de restrângere temporară a dreptului de proprietate privată, deoarece măsurile de siguranță criticate sunt dispuse tocmai pentru a garanta proprietatea și plata despăgubirilor, în condițiile în care este pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare. Se subliniază faptul că instituirea sechestrului asigurător are caracter provizoriu. Se conchide că, astfel, instanța de contencios constituțional, făcând trimitere la hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat caracterul constituțional al instituirii sechestrului asigurător, arătând că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile. ...