Decizia CCR nr. 491/2022Punctul 18
Punctul 18
18. Ca urmare a acestei decizii a instanței supreme, ministrul justiției a emis Ordinul nr. 3.223/C din 5 august 2019, prin care a constatat încetarea calității de notar. În cuprinsul acestui ordin, se precizează următoarele: „Având în vedere considerentele Deciziei penale nr. 171/A din 13 mai 2015, definitivă, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuprinsul cărora s-a stabilit cu putere de lucru judecat că «prin săvârșirea faptelor (...) au fost afectate relațiile sociale privind corectitudinea celor care întocmesc acte oficiale, prestigiul instituției publice din care face parte și inculpata», precum și Decizia nr. 680/2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia «condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrității/probității, element fundamental al exercitării autorității publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcție publică nu mai are legitimitatea de a-și continua activitatea. Condamnarea este cea care determină schimbarea situației juridice a persoanei care exercită autoritatea publică și o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal și moral pentru ocuparea funcției în care a fost învestită», se constată incidența, în persoana doamnei Tudorancea Monica, a cazurilor de încetare a calității de notar public, prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. g) raportat la art. 16 lit. d) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995 (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor penale)“. În finalul ordinului, se precizează că acesta a fost emis „în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. f) și lit. g) și alin. (2) raportat la art. 16 lit. c) și lit. d) din Legea nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, și art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 710/C din 5 iulie 1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 8 august 1995, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu dispozițiile art. 41 alin. (4) și ale art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, cu modificările ulterioare, și cele ale art. 68,art. 74 alin. (1) și alin. (2) și art. 75 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.333/C/2013, cu modificările și completările ulterioare“. ...
Sursa oficială ↗