Decizia CCR nr. 449/2022Punctul 10
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate aduc atingere accesului liber la justiție, deoarece au un caracter echivoc și puțin previzibil, fiind încălcat dreptul terților de a interveni în proces. Se arată că textul de lege criticat nu face distincție între cererea de intervenție principală și cererea de intervenție accesorie, astfel că în ambele tipuri de cerere intervenientul trebuie să aibă interes, în conformitate cu prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă potrivit căruia interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Însă, în conformitate cu jurisprudența bogată a Curții Constituționale, intervenientul accesoriu nu poate invoca un interes propriu, ci se alătură și susține interesele unei părți aflate într-un litigiu (Decizia Curții Constituționale nr. 74 din 21 februarie 2013). În aceste condiții, în mod evident, orice cerere de intervenție accesorie poate fi respinsă ca inadmisibilă în principiu, deoarece intervenientul, neavând un interes propriu, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate impuse de art. 33 din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗